Redare pe un televizor

Dacă este conectată camera la un televizor cu un cablu HDMI disponibil în comerţ, puteţi reda filme şi fotografii pe televizorul respectiv.

Dacă imaginea nu apare pe ecranul televizorului, verificaţi dacă [Setare: Frecvență sistem] este setată corect la [59.94Hz:NTSC] sau [50.00Hz:PAL] (în funcţie de standardul video al televizorului dumneavoastră).

  1. Conectaţi cablul HDMI la aparat.

    • Introduceţi cablul HDMI în terminalul HDMI micro OUT al camerei.
  2. Conectaţi cablul HDMI la televizor.

    • Conectaţi cablul HDMI la portul HDMI IN al televizorului.
  3. Porniţi televizorul şi comutaţi semnalul video al televizorului pentru a selecta portul conectat.

  4. Setaţi butonul de alimentare al aparatului la Alimentare pornită.

  5. Apăsaţi butonul Redare.

    • Imaginile sunt acum afişate pe televizor, fără a fi afişat nimic pe ecranul aparatului.
    • Imaginile vor fi afişate automat la rezoluţia optimă a televizorului conectat.

Atenţie

  • Reglaţi volumul sunetului filmului cu ajutorul televizorului. Volumul sunetului nu poate fi reglat cu ajutorul aparatului.
  • Înainte de a conecta sau de a deconecta cablul la aparat şi la televizor, opriţi aparatul şi televizorul.
  • În funcţie de tipul televizorului, o parte a imaginii afişate poate fi tăiată.
  • Nu conectaţi niciun alt dispozitiv la terminalul de ieşire HDMI micro OUT al aparatului. În caz contrar, puteţi cauza o defecţiune.
  • Este posibil ca anumite televizoare să nu poată reda filmele pentru că nu sunt compatibile.
  • Operaţiile pe ecranul tactil nu pot fi efectuate când aparatul este conectat la un televizor.

Notă

  • Este posibil să dureze înainte de a fi afişate imaginile. Pentru a evita întârzierile, setaţi [Setare: Rezoluţie HDMI] la o altă opţiune decât [Auto] (). Dacă pe card sunt filme înregistrate cu setări diferite, este posibil să dureze mai mult înainte de a fi afişate imaginile.