Auto Lighting Optimizer/Optimizator auto-luminozitate

Luminozitatea şi contrastul pot fi corectate automat dacă fotografiile sunt întunecate sau contrastul este prea mic sau prea mare.

  1. Selectaţi [Fotografiere: Auto Lighting Optimizer/Fotografiere: Optimizator auto-luminozitate].

  2. Setaţi o opţiune pentru corecţie.

Atenţie

  • Nivelul de zgomot poate creşte şi claritatea aparentă se poate schimba în anumite condiţii de fotografiere.
  • Dacă efectul Auto Lighting Optimizer/Optimizator auto-luminozitate este prea puternic şi imaginea nu este la luminozitatea dorită, setaţi [Scăzut] sau [Dezactivare].
  • Dacă o setare, alta decât [Dezactivare] este setată şi folosiţi compensarea expunerii, compensarea expunerii bliţului sau expunerea manuală pentru a întuneca expunerea, este posibil, totuşi, ca imaginea să iasă luminoasă. Dacă doriţi o expunere mai întunecată, setaţi această funcţie la [Dezactivare].
  • Rafala maximă este mai mică cu [Intens]. Înregistrarea imaginii pe card durează mai mult.

Notă

  • La pasul 2, dacă apăsaţi butonul INFO şi debifaţi [Verificare] pentru setarea [Dez. în timp. exp. man.], [Fotografiere: Optimizator auto-luminoz.] poate fi setat chiar şi în modul [Expunere manuală].